Anul literar 2010. Ancheta „Contrafort”

Accesul întârziat şi incomplet la cărţile noi mă condamnă inevitabil la un studiu subiectiv, cu multe scăpări, privind topul celor mai bune cărţi literare ale anului trecut. Dar şi acele puţine producţii care îmi ajung în mână sau pe care le spicuiesc de pe omniscientul Google sunt în măsură să-mi furnizeze datele necesare pentru o imagine relativ închegată a celei mai recente literaturi române. Sub acest aspect, anul 2010 mi se arată a fi viu, bogat în diversitatea direcţiilor, însumând formule ale scriitorilor din toate generaţiile şi promoţiile postbelice. De bună seamă, fierberea creativă a tinerilor, „douămiişti” sau nu, contează la o astfel de evaluare, totuşi, în acest moment, sunt justificată a pune accentul pe cărţile scriitorilor deja „încercaţi”. Consider că cele mai spectaculoase evenimente literare ale acestui an au constituit lansările autorilor aflaţi la o a treia sau la o a patra carte şi, mai ales, reeditările operelor care au punctat traseul literaturii române contemporane.

Un eveniment de anvergură a constituit, fără doar şi poate, colecţia Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie, publicată la Editura Paralela 45, ce a încăput 19 nume antologice pentru paradigma poetică modernă/istă. Reactualizarea electivă a poeţilor din generaţiile de după război care, scriind sub un sistem acultural şi abrutizant, au consacrat formula apolitică evaziv-estetizantă, e mai mult decât salutară pentru crearea unei imagini axiologice probate în timp a literaturii române din această perioadă. Dar ceea ce mi-au atras cu adevărat atenţia au fost cărţile în care înşişi autorii îşi prezintă creativ formulele devenite deja fapte de istorie literară. Aici aş menţiona contribuţiile câtorva poeţi situaţi în legendara generaţie’80.

În cartea Alcool, Charmides, Bistriţa, Ion Mureşan continuă formula poetică de factură neoexpresionistă, propunându-ne o călătorie existenţială poematico-alcoolică în preajma a două călăuze incompatibile: îngerul şi beţivanul. Vizionarismului axat în prezent, caracterul ceremonios şi oracular determină nivelul elevat a acestor poeme bahice. Pe aceeaşi linie de oximoronică sublimare a cotidianului se situează poezia lui Ion Zubaşcu din volumul Moarte de om. O poveste de viaţă, Limes, Cluj-Napoca. Întâlnirea cu această cutremurătoare mărturie despre suferinţa fiziologică îţi hiper-acutizează simţurile în aşa măsură încât prinzi a te zbate între imboldul de a respinge cartea ca pe o nălucă insuportabilă şi tentaţia de a bea până la fund, împreună cu eroul liric, paharul imaginar al trecerii prin spitale, analize, tratamente, operaţii etc. La un moment dat, te surprinzi acţionată de curiozitatea pentru această frumuseţe a cumplitului.

În Paznicul ploii, Limes, Cluj Napoca prodigiosul optzecist Adrian Alui Gheorghe reia firul poveştilor sale impregnate de ingenuităţi postromantice şi manierism postmodern. Ca pe un exerciţiu de vindecare a suferinţei vede Ileana Mălăncioiu poezia în Sora mea de dincolo, Litera, Bucureşti/Chişinău, iar Ion Pop ca pe unul de „înseninare” şi de „acomodare” (Al. Cistelecan) spiritualizată la fatalitatea inexorabila a destinului uman (Litere şi albine, Limes, Cluj-Napoca). Cărţi bune ne dau anul acesta şi poeţii mai tineri cum sunt Anca Mizumschi (Versouri, Humanitas, Bucureşti), Teodor Dună (de-a viul, Cartea Românească, Bucureşti), Dorin Cozan (Baletistul, Princeps Edit, Iaşi), Dmitri Miticov (Numele meu e Dmitri, Paralela 45, Piteşti).

Acelaşi fenomen de fulminantă reafirmare a poeţilor optzecişti are loc şi de partea stângă a Prutului. Cărţile apărute la Cartier în colecţia „Rotonda” ale poeţilor Nicolae Leahu (Aia), Irina Nechit (Copilul din maşina galbenă), Maria Şleahtiţchi (Oleandri mă strigă roz) confirmă vigoarea poeziei ce s-a conectat, acum douăzeci de ani, la o „nouă sensibilitate”, cultivând autoreferenţialitatea, intertextualitatea, fabulos-oniricul, parodicul şi fenomenologicul. Dincolo de formula certamente personalizată, Grigore Chiper, şi la cel de-al şaselea volum de poezie (Roman-simulacru, Limes, Cluj-Napoca), rămâne emblematic pentru această generaţie. Noile sale texistenţe continuă să urmărească obsesiv relaţia tensionantă dintre simulacrele care domnesc asupra existenţei şi programul de afirmare a nevoii de autenticitate a poetului. Aşa cum promite titlul, poemele reprezintă un mixaj dintre text şi existenţă, a căror graniţă ajunge practic invizibilă. Limita existenţială şi limita scriiturii sunt conştientizate acut şi trădează tensiunea cu mască de seninătate. O veritabilă reuşită poetică s-a dovedit a fi volumul Lilianei Armaşu, Singurătatea de miercuri, Arc, comentată extrem de favorabil de către critica literară. Aş menţiona şi pe Igor Ursenco, concetăţeanul nostru cu viză de reşedinţă la Baia Mare, care îşi publică volumul de poeme la New York (apoptosium, Franc-Tireur).

Capitolul proză este redactat, şi în 2010, de romane semnate de prozatori puternici cum sunt Ovidiu Nimigean (Rădăcină de bucsan, Polirom), Radu Aldulescu (Ana Maria şi îngerii, Cartea Românească), Ruxandra Cesereanu (Angelus, Humanitas), Bogdan Suceavă (Noaptea când cineva a murit pentru tine, Polirom), Nichita Danilov (Ambasadorul invizibil, Polirom) sau Marin Malaicu-Hondrari (Apropierea, Humanitas). Fără doar şi poate, „Toate-s vechi şi nouă-s toate”, cum ar fi şi exemplul lui Ovidiu Nimigean care articulează, pe nou, într-o formă romanescă recuzând acţiunea, un protest visceral împotriva scurgerii irevocabile a timpului, a îmbătrânirii, dar şi împotriva cotidianului monocord şi indiferent la aceste fenomene. Dinamică se arată a fi doar viaţa interioară, mentală, care ingurgitează exteriorul şi îi dă configuraţii imaginare frizând cele mai teribile experimente fenomenologice şi suprarealiste. În schimb, Radu Aldulescu ne propune, de această dată, un roman-melodramă despre tragicul traseu existenţial al unei femei ajunse în emigraţie. Găselniţa, gen Flaubert, de a vedea lumea prin ochii personajului feminin i s-a părut atractivă şi lui Alexandru Vakulovski, care, în 154 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montana, Cartier, ne-a oferit pasaje demne de atenţie, surprinzând relaţia specială, salvatoare a unei fetiţe cu spiriduşii minelor de aur din Roşia Montana.

Dacă e să vorbim de eseu, surpriza vine tot dinspre un optzecist – Liviu Antonesei. E adevărat, cartea Despre dragoste. Anatomia unui sentiment (Ideea europeană, Bucureşti) este o reeditare, dar care, după un deceniu, pare să nu-şi fi pierdut din vibraţia expresivă cuceritoare. Studiul teoretic şi anatomic al dragostei, poemele şi interludiile fantasmatice îşi păstrează asupra noastră efectele trăirist-percutante şi paroxistic-devastatoare.

Şi pentru a da o formă „rotundă” acestui TOP, consemnăm faptul că traducerile stau tot sub zodia poetică a optzecismului. Pe scurt, e vorba de traducerea lui Petru Ilieşu şi Domnica Drumea a beatnicului Allen Ginsberg (Howl şi alt poeme. Antologia 1947-1997, Polirom).

356 total views, 1 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *