Anul literar 2016. Starea spiritului critic la Chișinău

Există convingerea că în literatura română domină poeţii, criticii şi eseiştii. E adevărat, cărţi de poezie mai bună sau mai puţin bună apar anual, în număr mare, în tot spaţiul culturii române. Şi editurile din Chișinău sunt destul de ofertante în acest sens, dovadă fiind, în acest an ca şi în cei anteriori, prevalenţa editorială a poeziei asupra celorlalte genuri de literatură. Întrebarea e dacă se poate vorbi în aceeaşi termeni despre critică şi eseu? Bilanţurile revistelor culturale arată că în România ultimilor ani apar destule cărţi cu studii literare care, ceea ce e foarte important atât pentru autori, cât şi pentru editori, îşi găsesc cititorii. Mai mult, unele apariţii devin evenimente care fac senzaţie, beneficiază de o excelentă reflectare în presă, bat recorduri la vânzări. E suficient să amintim în susţinerea acestei afirmaţii impunătoarea Istorie critică a literaturii române (2008) a lui Nicolae Manolescu, opul Adrianei Babeţi, Amazoanele. O poveste (2013) sau spectaculosul studiu Ulysses, 732, pentru care autorul Mircea Mihăieş a fost desemnat „scriitorul anului 2016”. Domeniile par a fi şi astăzi atractive de vreme ce tot mai mulţi tineri, cu un bun potențial intelectual, mizează anume pe acestea, în pofida perspectivei de a cuceri atenția unui public limitat, a unei enclave de specialiști. În R. Moldova, lucrurile nu stau la fel de bine, cărţile de critică literară nu sunt la mare cerere, anunţându-se în număr modest şi având relevanţă poate doar pentru scriitorii a căror operă este vizată sau pentru cei câţiva cronicari, care, din amiciţie, mai comit câte vreo prezentare în presa de specialitate. Fiind întrebată, într-un  interviu, dacă se mai merită efortul scrisului în epoca în care prevalează vizualul, videoclipul, jocurile de divertisment oferite de internet, criticul literar Carmen Muşat răspunde convingător: „Avem publicul pe care ni-l formăm”. Reiese că noi nu-l prea avem: cititorul de critică literară, vorba ironică a lui Caragiale, „e admirabil, e sublim, dar lipseşte cu desăvârşire”. Și nimănui nu-i vine ideea să organizeze vreun eveniment mai de Doamne ajută în care să se promoveze acest tip de carte (eventual, un festival al criticilor literari, un târg al cărții de critică și eseu literar etc.). E adevărat, sunt destule publicaţii care găzduiesc cu promptitudine articolul de critică literară şi există un palier oportun exegezei literare – cel al conferinţelor ştiinţifice. Dar oare sunt suficiente acestea pentru extinderea auditoriului dincolo de cititorul-specialist? Cum interesăm publicul larg să cumpere anume acest gen de scriitură, cum îi convingem că merită să-și consume timpul citind-o? Cu toate acestea, fiecare an scoate la iveală efortul câtorva optimişti incurabili care țin cu înverşunare să scrie studii de literatură. În mare, aceştia provin din mediul academic, sunt cercetători şi cadre didactice universitare. Sunt puţinele la număr persoane care nu dau vina pe salariile mici şi pe norma mare de ore, fiind conștienți că numai aşa au dreptul moral şi legitim să ocupe un loc în catedră sau în sectorul academic.

Anul 2016 (ne vom referi doar la cărţile care au indicat în căsuţa redacţie acest an) a dat puţine cărţi de critică literară, un număr de antologii de texte literare îngrijite după rigori academice şi, după câte știu, nici un eseu. Diana Vrabie semnează Lecturi în oglindă. Literatura pentru copii în studii critice  (editura Prut). Cartea adună studii, prefeţe, postfeţe scrise de-a lungul anilor de titulara cursului de literatură pentru copii la Bălți. Nemulțumită de faptul că despre această literatură se scrie puţin şi sporadic, că este, pe nedrept în multe cazuri, expediată la capitolul paraliteratură, autoarea își începe cartea cu câteva autentice pledoarii. Cel puţin în spaţiul literaturii române dintre Nistru şi Prut, aceasta nu poate fi deloc neglijată, primele două studii ale Dianei Vrabie adunând, în acest sens, argumente de ordin istoric, etic și estetic. Fie pentru a evada (subversiv?) din realitatea oficioasă într-o Arcadie securizantă, fie pentru a susține procesul „întoarcerii la unelte” (M. Cimpoi), cei mai buni scriitor au ținut să se exprime şi prin intermediul acestui gen de literatură. Așa cum demonstrează semnatara cărții, generația autorilor literaturii pentru copii se suprapune pe cea canonică a literaturii române din spațiul nostru. În pofida climatului social-istoric și cultural, favorabil doar scribilor care au însușit propaganda politică, cărţile pentru copii au făcut istoria literaturii (prin abordarea temelor universului mic, particular, intimist etc.)

La origine o teză de doctorat susținută la academie, cartea lui Adrian Ciubotaru, Sfârșit de secol românesc. Decadentismul literar și ideea de decadență (Știința, 2016) a apărut după un număr suficient de ani ca să provoace autorului regretele unui restanțier, etalate cu insistență atât în prefață, cât și în studiul final. Între timp, au apărut și alte exegeze și, în primul rând opusul lui Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene (2011), care tratează tema aproape exhaustiv. După mine, regretele sunt de prisos, or studiul lui Adrian Ciubotaru este unul perfect pentru lectură, recomandabil nu doar unui specialist, ci oricui mai citește în ziua de azi, scris într-o limbă românească încântătoare, muzicală, care, în același timp, nu părăsește pentru nicio clipă discursul sobru al cercetării. Perspectiva pe care o adoptă Adrian Ciubotaru este una proprie adepților teoriei receptării, teorie tot mai populară către sfârșitul secolului trecut. Cercetătorul urmărește odiseea reacțiilor la fenomenul decadenței, de la primele și anevoioasele lui manifestări, luate în răspăr și penalizate de către cei mai de vază intelectuali ai timpului, scriitorii Eminescu și Caragiale, criticii Maiorescu, Perpessicius, Vl. Streinu, P. Constantinescu, Ș. Cioculescu ș.a., și până la consacrarea lui estetică, datorată lui G. Bacovia și lui Mateiu I. Caragiale.

Cu o nouă colecție de articole de întâmpinare legate într-o carte apărută la editura Junimea din Iași se afirmă Nina Corcinschi. Titlul cărții Cărțile care mă iubesc te predispune spre un anumit tip de critică, căreia i-ași zice empatetică. Dacă în cartea anterioară, Arcul voltaic (reeditată anul trecut de editura Eikon), autoarea putea fi și cald-deschisă, și caustică, de această dată, este preocupată, tot din dragoste pentru literatură, doar de cărțile care i-au plăcut și au plăcut-o. Sunt cărțile care i-au înfrumusețat amar de puținul timp de după orele consumate la serviciu și care, consideră autoarea, pot produce tuturor cititorilor un răsfăț estetic pe potrivă.  În același timp, luate împreună, articolele pun în evidență liniile de forță, tematice și stilistice, ale literaturii care se scrie azi în R. Moldova.

Conceput inițial ca un instrument în ajutorul studenților de la filologie, Dicționarul de teorie și critică literară (prima ediție a apărut la editura Universității Academiei de Științe a Moldovei, a doua, în același an, la editura Târgoviște) semnat de Mihai Cimpoi prinde până la urmă un contur inedit, depășind cadrul existent al lucrărilor de acest tip. Revelatoare mi se par acele câteva zeci de articole care aplică criteriu dialogic, teoretizat și intens promovat de către colegii domniei sale de la sectorul de teorie literară al Institutului de Filologie. Pentru a explica unele noțiuni, domnul academician recurge la o strategie avantajoasă, evocând dialogurile sale cu studenții, reale sau imaginare, veridice însă, din timpul orelor de curs, când aceștia, provocați și problematizați de către profesorul lor, ajung să formuleze ei înșiși definiția noțiunilor sau cel puțin să participe la formularea lor. Aceeași editură scoate de sub tipar o altă carte a lui Mihai Cimpoi, intitulată Anatomia ființei: promoția de azi a Școlii literare și artistice de la Târgoviște. Medalioane în evantai.

Cred că ar trebui să punctăm și cele câteva realizări ale anului, la fel de importante pentru dezvoltarea spiritului critic, care constituie crestomațiile cu uz didactic, florilegiile recuperând opera unor autori din trecutul istoric, culegerile de articole și texte literare pe o anumită temă. Acestea sunt: Dreptul la nume. O antologie a poeziei șaizeciste din Basarabia (Cartier), coordonată de Andrei Țurcanu, antologia Poeți basarabeni contemporani (Știința) coordonată de Lucia Țurcanu, Orașul Iași în evocări literare și Imaginea Iașilor în presa interbelică (Junimea), două culegeri de texte literare și publicistice apărute sub îngrijirea Dianei Vrabie, culegerea tematică Cântecul cu aripi frânte (NotografPrim), coordonator Tudor Colac, culegerea de Studii și metodologie literară (Elan Poligraf), coordonator Ion Plămădeală, Aripi și rădăcini, antologie de poezie de  Iulian Filip, antologia de critică literară Nicolae Esinencu. Viața și opera (Tipo Moldova), coordonată de Vitalie Raileanu, culegerea de articole exegetice Anatol Codru. Mitul personal (Pro Libris), coordonator Alexandru Burlacu, Magda Isanos. Scrieri (Știința, col. Moștenire), îngrijită de cea care semnează aici și, eventual, altele, de care nu am știință deocamdată. Pe final, adaug, cu permisiunea domniilor voastre, și titlul cărții mele de critică literară apărută anul trecut la editura Junimea: Cronici în rețea: metaliteratura.net.

488 total views, 1 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *