Titlul complet: Cuvântul celuilalt. Dialogismul romanului românesc

Anul apariției: 2011

Academia de Ştiinţe a Moldovei, tipar: „Profesional service”, Chişinău

Format: 170 x 240 mm

335 pagini

Copertă broșată

ISBN 978-9975-4240-3-5

 

pdf

Mihai Cimpoi

Academician, critic literar, Chișinău

Indiscutabilă este, în teza de doctor habilitat în filologie a Alionei Grati, actualitatea grilei aplicate şi a modului de abordare a materialului romanesc românesc din perspectiva paradigmelor noi epistemologice – moderne şi postmoderne/postmoderniste. Este luată în consideraţie, în chip logic, ceea ce am denumi proteismul mitopo(i)etic romanesc, determinat de proteismul epistemologic. Spectacolul surprinzător al schimbărilor categoriilor epistemice dictează propensiunea generală spre totalitate, spre pluralism şi fragmentarism, spre experimentalism şi – bineînţeles – spre dialogism care constituie subiectul ca atare al lucrării. Într-un asemenea context apare în prim-plan omul dialogal, ca fiinţă interogativă, neliniştită, cu un spirit întors asupra lui însuşi. Poeticii de tip formal, descriptiv îi este preferată, de aceea, poetica dialogistică, paradigma dialogică.

Reorganizarea apare sub forma înfăţişării lumii postbabelice, formulă originală, utilizată deja într-o carte editată de autoare: «Spre sfârşitul secolului al XX-lea, romanul se vrea unul relaxat şi dialogic, el tinde să reprezinte o lume postbabelică, ce arată ca un oraş globalizat, cu multe reţele de semnificare simultană între exprimarea directă şi artificiu, între realism, magie şi mit, pasiune politică şi artă pură, neangajată, creaţie şi caricatura ei, umor şi teroare etc., debordând într-o pluralitate de stiluri şi maniere, din toate locurile şi timpurile».

Aviz la susținerea tezei de doctor habilitat în filologie Structuri dialogice în romanul românesc din secolul al XX-lea.

Anatol Gavrilov

Profesor, doctor habilitat în filologie, ex-șeful sectorului de Teorie și metodologie literară al Institutului de Filologie al AȘM

În studiu se face o sinteză a literaturii teoretice despre dialogismul lui M. Bahtin, cea mai cuprinzătoare din câte s-au făcut la ora actuală în bahtinologia românească. Este prima lucrare de poetologie dialogistică în care dialogismul bahtinian este aplicat creator la cercetarea romanului românesc din secolul al XX-lea. Eficienţa euristică a noţiunilor estetico-literare ale lui Bahtin este convingător demonstrată din punct de vedere teoretic şi ilustrată prin concrete analize pătrunzătoare şi de o remarcabilă subtilitate a gustului artistic a unui număr mare de texte ale celor mai reprezentative romane din proza românească. Aceste analize dovedesc nu numai caracterul aplicativ al teoriei dialogice, ci şi actualitatea ei metodologică, care rămâne în multe privinţe nedepăşită de alte teorii mai noi din punct de vedere cronologic.

Aviz la susținerea tezei de doctor habilitat în filologie Structuri dialogice în romanul românesc din secolul al XX-lea.

Ion Plămădeală

Doctor habilitat în filologie, șeful sectorului de Teorie și metodologie literară al Institutului de Filologie al AȘM

Întrucât nu aş putea să comentez toate aspectele, mă limitez să menţionez valorificarea profitabilă a conceptului de carnavalesc în cazul interpretării romanului Din calidor de Paul Goma. Rezultatul este o formidabilă mostră de critică literară, o lectură proaspătă şi revelatoare, o interpretare subtilă ce demonstrează înscrierea lui Goma în canonul carnavalesc al romanului european. Se constată în imaginaţia sa luxuriantă ecouri din «poetica sărbătorilor dionisiace», virtuţile transgresive ale «carnavalesc-grotescului», prin care personajele se eliberează de constrîngerile şi violenţele unor discursuri autoritate şi alienante etc.

Un paragraf extrem de interesant sub acelaşi aspect al aproprierii şi aplicării hermeneutice ale termenilor bahtinieni şi, în general, a criticii dialogice, este Gesturi de Emilian Galaicu-Păun: romanul ca lume postbabelică. Este în cauză aici şi extensiunea poeticii dialogice, virtuţile euristice şi critice ale acesteia în raport cu texte experimentale de tip avangardist sau postmodernist. Putem afirma fără să greşim că Gesturile reprezintă un text postmodernist chiar într-un mod ostentativ, oarecum «cu teză», în care autorul pune programatic în abis propria scriitură, exploatează copios toposuri postmoderne ca identitatea, chestiunea limbajului, gestul, alteritatea, corporalitatea, relaţia cu istoria şi altele. Respectiv, Aliona Grati operează precumpănitor în registrul tematic şi poetic postmodernist, discută cu multă dexteritate semnificaţiile gestului, efectuînd chiar o fenomenologie a gestului şi corporalităţii în cheia propusă de Merleau-Ponty, Derrida, descrie faţetele identităţii fisurate, schizoide în siajul lui Lyotard şi Lacan, evidenţiază cu pertinenţă mecanismele combinatoricii intertextuale prin care sensurile se generează în spaţiile interstiţiale etc. În scopuri argumentative, autoarea plasează textul în mai multe opoziţii, cum ar fi faţă de cunoscutul «grad zero», teoretizat de Barthes, care ar fi eşuat într-o poziţie neutră, detaşată faţă de invocaţiile şi anxietatea Celuilalt, o anumită placiditate etică şi politică redevabilă relativismului descurajant al poststructuraliştilor. În contrapunct cu aceştia, Aliona Grati înţelege să recurgă la metodele criticii dialogice pentru a divulga în interstiţiile aceluiaşi text autoreflexiv un subiect angajat în experienţa scriiturii şi cunoaşterii, în permanent dialog cu ceilalţi subiecţi, un plurilingvism şi o polifonie a vocilor”.

Aviz la susținerea tezei de doctor habilitat în filologie Structuri dialogice în romanul românesc din secolul al XX-lea.

Elena Prus

Profesor universitar, doctor habilitat în filologie, Chișinău

Original în prezentarea materialului apare în teză «simpozionul socratic improvizat», unde în calitate de oponenţi ai lui Bahtin vor apărea V. Propp, C. Bremond, N. Frye, M. Robert şi alţii. Acest demers preia şi dezvoltă, la alt nivel – cel al arhitectonicii tezei (de această dată), aceeaşi paradigmă dialogică. Deosebit de binevenită este analiza dialogismului în zona cercetărilor asupra textului literar, unde autoarea face referinţă la studiile lui L. Dallenbah, P. Zumthor şi, mai recente, ale lui J. Culler şi L. Jenny. Capitolul introductiv se termină cu invocarea aceleaşi note de originalitate dezvoltate de reprezentanţii şcolii de Critică dialogică care vorbesc „împreună cu operele literare, nu despre ele, căci opera interpretată este un act viu de interlocuţie şi nu un obiect analizat în lumina unei teorii.

Proiecţiile dialogismului în cercetarea autohtonă, în: revista „Intertext”, nr. 3-4, 2010, p.183-186.

Sergiu Pavlicencu

Profesor universitar, doctor habilitat în filologie

Doamna Aliona Grati a prezentat pentru susţinere o teză serioasă, axată pe o problemă actuală a teoriei literare. Lucrarea doamnei Aliona Grati trebuie apreciată ca o încercare reuşită de a completa un gol în ştiinţa literară de la noi, cercetărilor în domeniul teoriei literaturii imprimându-li-se un suflu nou, modern, o racordare la ultimele realizări în această sferă a cercetărilor literare. Teza răspunde unei necesităţi imperioase de integrare a cercetărilor noastre în noile direcţii ale ştiinţei literare contemporane, de apropiere a acestora de nivelul celor din străinătate. Actualitatea temei investigate rezidă atât în valorificarea concepţiilor bahtiniene, în special a dialogismului, dar şi a altor concepţii moderne, cât şi în încercarea de a evidenţia structurile dialogice în romanul românesc din secolul al XX-lea, ultimul aspect conferind lucrării un adevărat caracter novator.

Aviz la teza Structuri dialogice în romanul românesc din secolul al XX-lea.

Ion Ciocanu

Critic și istoric literar, profesor universitar, doctor habilitat în filologie

Teza de faţă este o cercetare multilaterală, complexă şi inovatoare a romanului românesc modern, a istoriei şi teoriei acestuia, cu variate repere teoretice solide, cu salutabile încercări de teoretizare personală (de către autoare) a specificului de origine al prozei epice naţionale sub aspectul dialogismului. Cu toate că Aliona Grati vorbeşte şi despre conceptul de dialog aşa cum s-a constituit acesta încă la Socrate, Platon şi Xenopon, domnia sa îşi întemeiază exegeza pe lucrările unor cercetători ca H. Cohen, F. Rozenzweig, M. Buber, E. Rozentock ş.a., preponderent ale savantului rus Mihail Bahtin. În concepţia lui dialogul este o expresie a relaţiilor etice dintre aceştia faţă de punctul de vedere şi, mai larg, faţă de lumea spirituală a altuia, a «celuilalt».

Aviz la teza Structuri dialogice în romanul românesc din secolul al XX-lea.

Adrian Dinu RACHIERU

Critic literar, professor, doctor în sociologie

Cum spuneam, Aliona Grati, după ce fundamentează dialogismul în roman, îşi ilustrează demonstraţia survolând arhitectonica romanului românesc, identificând 94 Dacia literară, nr. 5, 2010 structurile dialogice şi insistând pe cronotopul oraşului (în segmentul interbelic). E vorba, desigur, de bătălia lovinesciană pentru citadinizare, pentru „o poezie epică urbană”, trecând – în cazul Hortensiei Papadat-Bengescu – de la subiectiv la obiectiv. Sau, analizând Patul lui Procust al lui Camil Petrescu, A. Grati va evidenţia preocupările lui Camil pentru „noua structură”, înlocuind omniscienţa balzaciană cu relativizarea instanţelor narative. Sub iradiaţie proustiană (exagerată de comentatori, crede Aliona Grati), febricitantul Camil Petrescu s-a vrut un reformator al romanului. Temperament tumultuos, confiscat de frisonul interogativ şi fanatismul intelectualist, el – ca zelator al „autenticităţii” – a cultivat literatura de formulă subiectivă, iubind cerebralitatea. Este adus în discuţie şi cazul Eliade, exemplificând – prin Maitreyi – dialogul intercultural. Insaţiabilul Mircea Eliade, cu năzuinţe enciclopedice, se simţea responsabil pentru întreaga generaţie tânără, cea mai „făgăduitoare”, cea care s-a vrut o generaţie a posibilităţilor nelimitate. Chiar dacă G. Călinescu, iritat de aceste turbulenţe, o califica drept o „insurecţie de colegieni”, din rândurile ei au răsărit (şi au rămas!) în cultura noastră nume grele. Însuşi Eliade, prin efortul său integrator, sfidând specialismul îngust, viziunea-tunel, sondând straturile fondului comun, a propus sinteze vaste şi a înţeles cultura română drept un spaţiu-punte; o cultură, aşadar, cu rol medial, dialogică cu necesitate între Orient şi Occident. Optând pentru literatura existenţialistă, Eliade ne oferă „ipostazele lui Allan” în timp ce Mateiu Caragiale vizează autenticitatea estetică, alimentând în posteritate discuţii abundente în privinţa Crailor, întreţinând şi un veritabil „cult matein”. Dacă romanul, subliniază din nou Aliona Grati, este „un proiect esenţial dialogic”, criza limbajului află în Urmuz, prin Pâlnia şi Stamate, ilustrarea dialogului parodic, aducând în scenă personaje „mecanomorfe”. În fine, romanul postbelic ca lume postbabelică este exemplificat prin cărţi semnate de George Bălăiţă, N. Breban (doar cu Don Juan, dezvoltând donjuanismul narativ), Mircea Horia Simionescu şi Mircea Nedelciu. Un tehnician fantast, un „Joyce român” (cf. Zoe Dumitrescu-Buşulenga), pendulând între locvacitate şi experiment, iubind jocul simetriilor s-a dovedit a fi George Bălăiţă. Gândit în dublu registru (banal / magic), oblomovianul Antipa, eroul / antieroul său din Lumea în două zile poartă nimbul lumii domestice (căminul) dar şi proza carnavalescă (cârciuma lui Moiselini) într-o lume atinsă de plictis şi caraghioslâc. Ca roman etajat, propunând un subtil joc de oglinzi, îngemănând mirajul ludic cu demiurgia jovială, bufoneria şi tragedia, farsa şi gravitatea, grotescul şi sărbătoarea, Lumea în două zile îmbrăţişează caleidoscopia realităţii; „a doua zi” ar fi, de fapt, vesiunea negativă a primei părţi. Potrivit unor „confesiuni” recente (v. România literară, nr. 24/2 iulie 2010), prozatorul a fost provocat de o întâmplare petrecută la Hanoi, când un bătrânel negustor de antichităţi i-a oferit o statuetă care „negocia cu moartea”. De unde şi statutul lui Antipa de „funcţionar al neantului”.

Paradigma dialogică şi „cronotopul postbabelic” (Aliona Grati), în revista „Dacia literară”, Iaşi, nr. 5 (92), anul XXI, 2010, p. 93-96.

Nina Corcinschi

Critic literar, doctor în filologie, director adjunct al Institutului de Filologie al AȘM

În fine, cel mai amplu şi mai fundamental studiu de până acum al Alionei Grati este Cuvântul celuilalt. Dialogismul romanului românesc (Chişinău, Profesional Service, 2011), realizat în baza tezei de doctor habilitat în filologie, susţinute în 2010 la Institutul de Filologie al AŞM. Autoarea realizează prima investigaţie asupra romanului românesc, inclusiv al celui din Basarabia, cu instrumentele unei grile extrem de eficiente în cercetările ultimilor ani ale occidentalilor, la baza căreia a stat dialogismul bahtinian. Premiza unei asemenea cercetări este anunţată de particularitatea noii lumi postmoderne de a fi una interculturală, complexă, dialogică, interactivă, o lume, în care comunicarea cu Altul constituie raţiunea existenţială a eului. Comunicarea artistică este una din posibilităţile omului postmodern de a se conecta creator la istorie şi la lume şi de a-şi (re)defini şi împlini construcţia identitară interioară. Iată de ce romanul contemporan tinde să prezinte pe viu realitatea ca o reţea de interacţiuni subiective, polifonice, mustind de sensuri şi semnificaţii, niciodată epuizate ori explicitate până la capăt. Aceasta este de fapt unica lui şansă de supravieţuire, pe care o semnala Milan Kundera când vorbea despre adevărul totalitar care omoară romanul prin faptul că „exclude relativitatea, îndoiala, interogaţia şi, ca atare, el nu se poate împăca niciodată cu ceea ce aş numi spiritul romanului”. Complexitatea epică a romanului contemporan, noile achiziţii structurale şi formale au devenit puncte de atracţie pentru diverse teorii şi discipline. Instrumentele literarităţii cu care operau formaliştii ruşi sunt incapabile să acopere analitic partea axiologică a cuvântului artistic. Subiecti-vitatea romanului, caracterul său polifonic implică un act interpretativ axat pe dimensiunea comunicativă a textului. De aceea şi poetica dialogică a lui Bahtin, potrivit căreia romanul este o arenă de manifestare a diferitor voci, care prin dialog îşi exprimă şi îşi comunică reciproc viziunea asupra lumii, poziţia axiologică, astfel nuanţând şi îmbogăţind sensurile umanismului, s-a bucurat de o mare receptivitate în cadrul altor teorii ale romanului.

Este evident, concluzionând, că şi această contribuţie a Alionei Grati este „o carte de construcţie şi de erudiţie” (Liviu Antonesei), pe cât de doctă, pe atât de antrenantă la lectură. Autoarea se mişcă lejer printre diferite teorii şi sisteme de gândire filosofică, polemizând cu acestea, făcând asocieri subtile şi impresionante, din care răzbat perspective înnoitoare de lectură. A da dovadă de personalitate pe un teren al celor mai noi teorii literare şi a celor mai dificile discipline cere o dexteritate pe care doar erudiţia matură, îmbinată cu simţul textului, cu „înţelegerea dialogică” a acestuia o conferă. Aliona Grati are toate datele unui teoretician şi critic format, iar studiile sale despre dialogistică „confirmă un nume în naratologia românească” (Alexandru Burlacu). Premiul special acordat anul acesta în cadrul colocviului Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România, condus de profesorii notorii Mircea Martin şi Paul Cornea este o confirmare a celor spuse, cartea meritând toată atenţia celor interesaţi de studiul modern al literaturii.

Cuvântul celuilalt. Dialogismul romanului românesc, în revista de ștință „Philologica Jassyensia”, An. VIII, Nr 2 (16), 2012, Iaşi, p. 324-327.

Cronici:

Nina Corcinschi, Aliona Grati despre „Cuvântul Celuilalt”, în ziarul „Timpul”, Chişinău, septembrie, 2012, nr. 159.

Nina Corcinschi, Aliona Grati şi cuvântul Celuilalt, în volumul „Arcul voltaic. Textul ca lume (i)mediată, Notograf prim, Chişinău, 2012, p. 120-131.

Nina Corcinschi, Cuvântul celuilalt. Dialogismul romanului românesc, în revista „Philologica Jassyensia”, An VIII, Nr 2 (16), 2012, Iaşi, p. 324-327.

Adrian Dinu Rachieru, Paradigma dialogică şi „cronotopul postbabelic”, în revista „Tribuna”, nr. 245, 16-30 noiembrie 2012, Cluj-Napoca, p. 24-25.