Magda Isanos. Scrieri

Ediție, studiu introductiv, repere cronologice, note și comentarii, referințe bibliografice de Aliona Grati

Anul apariției: 2016

Editura „Știința”, Chișinău

Colecția „Moștenire”

Această ediţie cuprinde, pe cât este posibil, întreaga moştenire literară a Magdei Isanos.

Cele 9 compartimente cu POEZIE adună din volumele editate, precum şi din publicaţiile, manuscrisele şi dactilogramele care s-au păstrat pană la ora actuală, toate poemele Magdei Isanos.

Compartimentul PROZĂ  conține primele texte scrise în perioada basarabeană și publicate în revista „Ghiocei” și „Creionări”, precum și în cea ieșeană, în ziarul  „Iaşi”.  Proza Poarta din oglindă este inedită şi ne-a fost oferită sub formă de fascimil de către Elisabeta Isanos.

Compartimentul PUBLICISTICĂ adună primele recenzii din presa timpului și câteva fragmente nepublicate.

Volumul include, pentru prima dată într-o antologie, lucrările semnate de autoare în colaborare cu soțul ei Eusebiu Camilar: drama în patru acte, Focurile, şi povestirea Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviov, tradusă din limba rusă.

Următorul compartiment include peste nouăzeci de scrisori ale Magdei Isanos către părinți, surori și prieteni, devenite publice grație Elisabetei Isanos care le‑a primit de la bunica ei.

Ultimul compartiment oferă o colecție de fotografii de epocă ale Magdei Isanos şi ale familiei ei, precum şi alte imagini legate de viața şi activitatea poetei din interbelic.

Volumul e însoţit de un studiu introductiv, de o cronologie detaliată a vieţii şi creaţiei poetei, de o secţiune de note şi comentarii la textele incluse, care vor înlesni cunoaşterea mai profundă  a Magdei Isanos.

Mihai Cimpoi

Academician

Volumul de Scrieri al Magdei Isanos, apărut sub îngrijirea Alionei Grati în colecţia „Moştenire” editurii Ştiinţa (2016), ne oferă creaţia aproape integrală a autoarei Cântării munţilor şi Imnurilor pentru pământ. Poeziilor din volumele editate de ea şi celor publicate în periodice li se adaugă piese din manuscrise şi dactilograme păstrate până azi, precum şi texte în proză, articole publicistice (apărute în presă sau oferite în formă de facsimil de către fiica scriitoarei Elisabeta Isanos), operele scrise împreună cu soţul ei Eusebiu Camilar (drama în patru acte Focurile şi povestirea Minunata istorie a lui Nastratin Hogea a lui Leonid Soloviov, tradusă din limba rusă, şi corespondenţa. Nu lipsesc notele şi comentariile necesare într-o asemenea ediţie de tip Opera omnia şi un compartiment final de iconografie.

Este o ediţie realizată cu o dorinţă învederată de a cuprinde toate materialele cunoscute la ora actuală, cu acribie filologică şi exactitate documentară în reconstituirea textelor, cu un remarcabil studiu introductiv, în care se face portretul fenomenologic al operei poetei şi se trece în revistă receptarea critică a acesteia.

În afară de meritul de a  ne prezenta o restitutio in integrum, ediţiei îi aparţine şi meritul, de asemenea esenţial, de a surprinde esenţa personalităţii lirice a acestei creatoare „meteorice” printr-o abordare hermeneutică originală. Găsim aplicată, în chip metodic, grila fenomenologică generală (poeta şi timpul său, referenţialul autobiografic, dată fiind puternica marcare destinală), dar şi cea structurală, în special tematist-bachelardiană, ţintind demonstrarea prezenţei unei conştiinţe poetice care o diferenţiază de alte poete din literatura română. Modernitatea discursului mitopo(i)etic este relevată printr-o referinţă la Baudelaire, lămuritoare şi în cazul poetei noastre: „Fantezia descompune întreaga creaţiune şi cu materiale îngrămădite după reguli, ale căror origine nu o putem afla decât în zona cea mai profundă a sufletului, creează o lume nouă”.

Nu încape îndoială faptul că anume coborârile în „zona cea mai profundă a sufletului” asigură şi Magdei Isanos o „configuraţie a imaginarului”, care impune  marca stilistică particulară, facultatea de a vedea mai multe lumi, „cât numai Creatorul,/ cercând azurul tainic cu piciorul în ziua cea dintâi o închipuia”. Sunt versuri care o determină pe exegetă să consemneze: „Impulsul creativ lasă în urmă o lume cu altă înfăţişare, o metalume de o frumuseţe tragică” (p. 12). E o formulă memorabilă, ca şi multe altele pe care ni le oferă demersul critic.

Recitită astăzi, poezia Magdei Isanos se impune printr-o axare contrapunctică pe bipolaritatea existenţială fundamentală Viaţă/ Moarte. Ea îşi împinge toate trăirile în punctele de maximă tensiune, în hybris, în vârfuri luminiscente, în care apare, însă, şi umbra negativă ce urmăreşte fiinţa: nefiinţa. Frumuseţea vieţii se contaminează de negativitate, de sens tragic. Metalumea e pândită de o „umbră de taină”.

Vitalismul ei de speţă expresionistă, dar provenit şi dintr-un mod antropomorfizat de a concepe natura, specific românesc, e uşor atins de o morbiditate de esenţă simbolistă. Ploaia, totuşi, nu e bacoviană, nu e asociata „plânsului materiei” şi nu duce la descompunerea ei, ci e de primăvară şi „revarsă bucuria tainicei vieţi”. Singurătatea, însă, e apăsătoare, e producătoare de agonii şi de o senzaţia că aude numai ploi: „Din ce în ce mai tristă mi se înşiră/ în spate-o zi asemenea cu alta,/ Şi port singurătăţi pe sub înalta cicoare ce deasupra se resfiră// (...) Privighetorile nopţilor în mine/ Au năpădit durerile, şi-aş vrea/ Tot sufletul să mi-l anin de-o stea/ Pe care-o ştiu că-n geamul tău rămâne” (Agonii).

Poezia Magdei Isanos ţâşneşte cu o putere vulcanică, asemenea eliminărilor din gheizer; în lava ei incandescentă se topesc şi iau formă bucurii năvalnice. Poeta manifestă o dragoste universală, unanimistă de tip witmanian, maternă faţă de tot şi de toate: natură, iubit, oameni, lucruri. Numai că în adâncurile trăirilor se ascunde spectrul morţii. Este învederat faptul că ovidiana ars amandi se conjugă la ea, în simbioză, cu ars vivendi şi cu ars moriendi. Nu întâmplător invocă şi fondul atavic al sufletului ei într-un context al înstrăinării răvăşitoare: „Mă simt bătrână şi înstrăinată,/ Străbunii mei – azi pulbere şi scrum/ În biata mea ţărână zbuciumată/ Au pus sămânţa eului de acum.// Nici lutul trecător nu-mi aparţine/ Căci simt în ochii mei şi-n glasul meu/ Toţi morţii care retrăiesc în mine/ Precum voi retrăi cândva şi eu.// Fiinţa mea-i o-nvălmăşeală dură/ Căci fiecare mi-a lăsat o parte/ Din ceea ce a fost fiinţa lor obscure/ Şi toţi se ceartă-n mine după moarte” (Atavism).

Aliona Grati remarcă o sinceritate în sens modern, care-i permite poetei să folosească pronumele personal la persoana întâi, eu, care topeşte în sine şi eul empiric şi pe cel fictiv („Coexistă în poezia ei două voci care autentifică împreună confesiunea: una auctorială şi alta abisală”), pozele extatice, strigăte ale fiinţei („acoperind noţiunea expresionistă prin redimensionarea extaziată a realului, prin elanul dionisiac, prin dominaţia titaniană asupra timpului şi a spaţiului”), multitudinea de feţe ale morţii în culori autohtone pe fundalul unei gândiri arhetipale (zână, înger negru, pasăre, pajură neagră, şarpe) „misterul şi ezotericul revelat de oglinzi, materia primă predilectă (oceanul, marea, lacul, izvorul, fântâna, râul, ploaia, durerea pământului sau zeiţele fertilităţii şi o mitopo(i)etică a feminităţii.

Proza este populată de personaje ciudate, certate cu norma şi proiectate într-o atmosferă marcată de fantastic şi irealism (cf. observaţiei pertinente a lui Constantin Ciopraga din prefaţa la Cântarea munţilor). Datorăm ediţiei Alionei Grati o reactualizare a personalităţii artistice de excepţie cu disponibilităţi de mare poetă, precum remarca acelaşi Constantin Ciopraga.

Magda  Isanos, fiinţă „învălmăşită”, în revista de cultură „Literatura și arta”, 20 iulie, 2016.

Răzvan Voncu

„Plasată de Mihai Cimpoi în cadrul „orei stelare”, adică al interbelicului basarabean, Magda Isanos face parte, în realitate, din altă generaţie literară. Debutând editorial în 1943, cu volumul Poezii, ea aparţine „generaţiei pierdute”, alături de albatrosişti, de Cercul Literar de la Sibiu şi de suprarealiştii din cel de-al doilea val.

O apropie de aceştia nu numai anul şi împrejurările debutului, ci şi afinităţile de stânga (a fost căsătorită cu uitatul, azi, Eusebiu Camilar) şi, mai ales, o sensibilitate exacerbată de război. În cazul ei, o boală gravă, care avea să o răpună la numai 28 de ani, a constituit un catalizator al acestei sensibilităţi, producând o poezie gravă, neliniştită, sfâşiată între tentaţia interiorizării şi nevoia de confesiune publică.

Afinităţile comuniste, relaţia cu Eusebiu Camilar – un corifeu al anilor ’50 –, ca şi certitudinea că, nemaifiind în viaţă, nu mai putea provoca probleme politice, au făcut ca opera poetei să nu fie uitată de editori, după decesul prematur, survenit în 17 noiembrie 1944. A fost constant reeditată până în 1989 (ultima dată, în 1988) şi nu au lipsit nici exegezele, mai mici sau mai mari, semnate de nume ca Al. Piru, Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu, Horia Bădescu, George Ivaşcu, Victor Felea. În Basarabia, unde Magda Isanos şi-a petrecut o parte din viaţă, opera ei a cunoscut o adevărată resurecţie după dezmembrarea Uniunii Sovietice: critica basarabeană a văzut în ea, pe bună dreptate, o poetă valoroasă, prin care provincia a făcut parte integrantă din literatura română, cea „unică şi indivizibilă”, cum spunea G. Călinescu.

Din păcate, mutaţiile survenite în cultura noastră după 1989 nu au avantajat circulaţia operei Magdei Isanos, care, în pofida resurecţiei trans-prutene, a trecut, încetul cu încetul, în istorie. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu moştenirea literară a unui alt mare suferind din deceniul al patrulea, M. Blecher, exegezele din opera sa s-au rărit binişor, ediţiile, la fel (cea mai recentă, îngrijită de Elisabeta Isanos în 2013, a trecut absolut neobservată), iar numele poetei nu mai circulă decât în „cercurile strâmte” ale istoricilor literari.

În acest context nu foarte favorabil, cercetătoarea Aliona Grati şi-a asumat misiunea de a îngriji o nouă ediţie ştiinţifică din opera Magdei Isanos, care să conţină, pe cât posibil, opera integrală. Adică, pe lângă poezia antumă şi postumă, şi proza, publicistica şi lucrările scrise în colaborare cu Eusebiu Camilar, precum şi un întins corpus de corespondenţă.

Scopul noii ediţii este, fireşte, acela de a încerca o repunere în circulaţie, măcar la nivelul publicului specializat, a operei Magdei Isanos – stimulând mai buna ei cunoaştere şi, cu ajutorul aparatului critic, şi mai buna ei înţelegere. Fără să conţină vreo noutate – ediţia nu este lucrată după manuscrise, ci după ediţiile anterioare – relevanţa volumului de Scrieri stă în completitudinea sa. Pentru prima dată, după cum semnalează editoarea, sunt puse alături de opera personală a Magdei Isanos şi cele două lucrări scrise împreună cu Eusebiu Camilar: piesa în 4 acte Focurile (dramatizare a romanului Crăişorul de Liviu Rebreanu) şi traducerea cărţii lui Leonid Soloviov, Minunata istorie a lui Nastratin Hogea. De asemenea, o bogată iconografie ilustrează cadrul de epocă al copilăriei şi adolescenţei poetei, petrecute la Chişinău.

Împreună, textele dau o imagine mai amplă şi, spun eu, mai apropiată de adevăr a personalităţii celei plecate prea devreme din viaţă şi din literatură. Magda Isanos face parte, alături de un Blecher sau de un Labiş, nu din galeria promisiunilor, ci din cea a certitudinilor frânte de un destin inclement. A fost un autor precoce, care a debutat la 16 ani în revista „Licurici” şi a continuat să scrie şi să participe la activitatea cercurilor şi revistelor literare din Chişinău şi Iaşi, în liceu, apoi în facultate. Pentru cineva cu o sănătate atât de şubredă, a lăsat o operă destul de întinsă şi de variată, care atestă curiozitatea ei intelectuală şi devotamentul pentru literatură. În special postumele – versuri şi proză – semnalează începutul unor metamorfoze artistice care puteau face din Magda Isanos o autoare importantă (desigur, dacă facem abstracţie de contextul nefavorabil în care aceste transformări s-ar fi produs, şi anume anii ’50).

Ediţia Alionei Grati compensează prin organizare, aparat critic şi rigoare filologică, deficitul de noutate. Bazânduse, în mare parte, pe ediţiile anterioare ale Elisabetei Isanos – ale cărei contribuţii sunt anunţate cu probitate –, cercetătoarea de la Chişinău s-a concentrat asupra corectitudinii reproducerii textului, a organizării operei şi a relevanţei critice. Se vede că, înainte de a începe ediţia, a studiat opera poetei, structura volumului de Scrieri fiind dictată nu numai de considerentele filologice, ci şi de o cunoaştere din interior a universului de creaţie al Magdei Isanos. Opţiunea pentru o ediţie, pe cât posibil, integrală a fost rezultatul acestei reflecţii critice asupra operei, care a determinat-o pe Aliona Grati să ne propună o Magda Isanos in the making, în locul imaginii consacrate de reeditările parţiale din anii ’50-’60. După cartea lui Horia Bădescu, Magda Isanos. Drumul spre Eleusis, din 1975, volumul de faţă este cea mai substanţială contribuţie la cunoaşterea din interior a creaţiei poetei moldave.

Evident, o porţiune însemnată din Scrieri revine poeziei. Este meritul ediţiei Alionei Grati de a face ordine în structura unei opere care, apărând postum în cea mai mare parte, poate crea confuzii. Astfel, editoarea a împărţit poezia folosind mai multe criterii, ţinând cont de statutul complex al textelor care o alcătuiesc. Mai întâi, ediţia a reprodus cele trei volume care, într-un fel sau altul, au avut o legătură cu intenţiile Magdei Isanos: Poezii, din 1943, singurul volum antum, respectiv, Cântarea munţilor (1945) şi Imnuri pentru pământ (1946), care, apărând la puţin timp după moartea autoarei, vor fi fost gândite, mai mult sau mai puţin, de ea. Lor li se adaugă poemele apărute în periodice, între debutul din 1932 şi 1948, poemele postume publicate pentru prima dată în ediţia lui Marin Bucur din 1964, cele publicate prima dată în ediţia Margareta Husar din 1988, precum şi antumele care nu au intrat în nici un volum. În fine, beneficiind de contribuţiile anterioare ale Elisabetei Isanos, ediţia ne oferă şi un număr de 14 inedite, rămase printre manuscrisele Magdei Isanos.

Proza este adunată din diverse publicaţii. Unele au apărut antum, în revistele anilor ’40, dar s-au bucurat mai puţin de atenţia criticii. Altele sunt postume, Poarta din oglindă fiind publicată de Aliona Grati după un facsimil primit de la Elisabeta Isanos.

Publicistica, la rândul ei, a văzut lumina tiparului tot în revistele epocii. Este, evident, compozită: unele texte sunt confesiuni literare şi intelectuale, altele sunt texte de atitudine civică, în timp ce o a treia categorie se compune din cronici de carte (inclusiv una, interesantă, la Enigma Otiliei). În special publicistica din perioada de după 23 august 1944 alimentează afirmaţiile unor istorici literari, conform cărora, dacă ar mai fi trăit, Magda Isanos ar fi evoluat în sensul unei „angajări” ferme în direcţia noului regim.

Corespondenţa, cunoscută dintr-o lucrare mai veche a Elisabetei Isanos, rotunjeşte ediţia şi o deschide către cercetătorul dispus să revină la această poetă demult dispărută, întrucât ne descuie poarta universului intim. Scrisorile către soţul Eusebiu Camilar conţin detalii referitoare la atmosfera anilor de război şi la relaţiile din grupul tinerilor „de stânga”, dintre care unii vor deveni luciferii realismului socialist. Iaşii războiului sunt dominaţ i, literar, de personalitatea lui G. Călinescu, pe care poeta îl urmăreşte cu gândul şi după ce criticul se mută la Universitatea din Bucureşti. Corespondenţa se încheie la fel de brusc ca şi opera de ficţiune, lăsându- ne cu sentimentul unei mari pierderi a literaturii române.

Avem în ediţia Alionei Grati o contribuţie editorială de primă mână la recuperarea unei poete interesante, cu multe note care anunţă, surprinzător, poezia de mai târziu a echinoxiştilor.”

O poetă de recitit: Magda Isanos, în revista „România literară”, nr. 32, 2016.