Citirea zidului

spataru

Nicolae Spătaru
Citirea zidului, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2013

Rilke nu e singurul poet cu care Nicolae Spătaru dialoghează întertextual, aşa cum se întâmpla într-un volum din 2000, intitulat Tristeţea recită din Rilke. Pentru că sentimentul acesta a vibrat pe mai multe voci, în noul său volum, ce îi adună poeme din toate plachetele scrise până acum, poetul îşi înmulţeşte canalele de comunicare. Improvizând motivul „meditaţiei”/„citirii” în preajma „zidului”, rămas „intact ca prin minune”, Nicolae Spătaru nu e patetic ca „ruino-liricii” Vasile Cârlova sau Dimitrie Bolintineanu, nici filosof ca Mihai Eminescu. Raportarea la istorie, eventual la o istorie a poeziei pe tema tristeţii este una cerebrală.

De Bacovia îl leagă ancorarea într-un cronotop al oraşului mohorât, „pierdut la cărţi”, „cu trotuare învineţite de frig”, „barbar”, „în vacarm”, „cu câini vagabonzi”, loc al însingurării şi al lipsei de comunicare cu iubita „întomnată”. Retuşarea „urâtului” este însă preferată stărilor de dezagregare sau de agonie, de aceea poemul „încearcă să năucească apocalipsa”, produce „coşmarul frumos”, ne serveşte „visătoare cazane infernale” etc. Poemele emană totuşi o tristeţe filtrată prin intelect şi chiar un spleen existenţial bine machiat în nuanţe ironico-ludice. Cu poeţii optzecişti Nicolae Spătaru are în comun înregistrarea cotidianului tern, plictisul existenţial, dar fără revolte existenţiale (ba chiar în căutarea „re-revoluţiei”), discursivitatea, „complexitatea unor eşafodaje ludice” (Grigore Chiper) şi dimensiunea metaliterară. De aceea după geam „plouă ca într-o sută de poeme despre ploaie”, toamna vine „ca dintr-un manual şcolar”, iar viaţa e imposibilă în afara „buletinului de ştiri de la ora opt” cu mesajul lui repetitiv până la uzură: „şi din nou ştiri”.

 

275 total views, 1 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *