Victor Pelevin şi identitatea „Generaţiei P”

ABSTRACT

The Russian postmodernism is not well enough known within the Romanian area and after 1986 in Russia there happened many literary events that are worth being mentioned. Among writers who appeared in an unbridled flow in Russian literature during and after Perestroika: Boris Akunin, Viktor Erofeev, Vladimir Sorokin, Dmitri Prigov, Tatiana Tolstaya, Vladimir Makanin, Ludmila Petrushevskaya, Lyudmila Ulitskaya ş.a., Viktor Pelevin even today is probably the best well-known. His literary works comprise a genuine corpus of reliable methods for the literary Russian postmodernism. In this article the author attempts to analyse a novel of this Russian writer, the former called Generation P. It will create a minimal incursion into the state of contemporary Russian literature.

Keywords: postmodernism, Viktor Pelevin, media, television, advertisements.

 

În Rusia primele tendinţe postmoderne au apărut pe valul entuziasmului stimulat de micile deschideri ale epocii poststaliniste. Din mijlocul intelectualilor de opoziţie s-au evidenţiat mai cu seamă câţiva scriitori care au scris cărţi neobişnuite pentru cititorul tradiţional. Noul tip de literatură nu a plăcut oficialităţilor, de aceea scriitori ca Abram Terţ, Venedikt Erofeev, Saşa Sokolov, Viktor Erofeev ş.a., care au constituit prima generaţie a postmodernismului rusesc, au fost izolaţi public, urmăriţi şi chiar persecutaţi. Aceştia aveau totuşi un loc special în literatura undeground, dată fiind reacţia lor negativă faţă de autorii care au făcut din creaţia literară o maşină de promovare a ideologiei puterii. Sub incidenţa sarcasmului lor cădeau atât scriitorii „de curte” ai epocii staliniste, cât şi cei care s-au angajat cu ardoare suspectă în distrugerea statuilor înălţate conducătorului comunist. Treptat, ei au adoptat scriitura postmodernistă cu repertoriul ei de motive şi procedee cum sunt deconstrucţia textului în spiritul deideologizării, revizuirea canonului, relativizarea semnificaţiilor textului, intertextualitatea, jocul, reflecţia metaliterară etc.

Printre scriitorii care au venit ca un flux de nestăvilit în literatura rusă după 1986: Boris Akunin, Vladimir Sorokin, Dmitri Prigov, Tatiana Tolstaia, Vladimir Makanin, Ludmila Petruşevskaia, Ludmila Uliţkaia ş.a., Viktor Pelevin este astăzi, probabil, cel mai cunoscut. Înregistrând într-o scriitură plastică, cu partituri de oralitate şi ironie excesele Rusiei contemporane, scriitorul a atras deopotrivă rumoare în cercurile literare moscovite şi admiraţie în rândurile tinerilor. Cărţile lui au cunoscut mai multe ediţii în rusă şi în alte limbi, având vânzări impresionante, de ordinul milioanelor de exemplare. După un sondaj din 2009 de pe site-ul OpenSpace, Pelevin a fost recunoscut cel mai influent intelectual al Rusiei, iar romanul Generation P a fost plasat de către autorii unei enciclopedii germane pe ultima poziţie a celor o sută de romane de maximă importanţă în secolul al XX-lea.

Scriitorul s-a lansat în 1992 cu romanul Omon Ra, urmat de altele dintre care cele mai cunoscute sunt Ciapaev şi neantul, Viaţa insectelor, Generation P, Empire V. Făcând parte din cel de-al treilea val al postmodernismului rusesc, Pelevin, împreună cu alţi colegi ai săi de generaţie, îşi propun să ducă până la ultimele ei consecinţe deconstrucţia ludico-parodică a metanarativului comunist. Spre deosebire de ceilalţi scriitori mai noi, el lasă aproape fără atenţie marasmul sovietic şi este interesat cu precădere de procesele care au loc în sfera conştientului şi inconştientului colectiv în perioada de tranziţie spre o Rusie capitalistă. Prin grilă psihanalitică sunt urmărite posibilităţile de manipulare în era tehnologiei computerizate, pseudoideologia societăţii consumeriste, influenţa publicităţii, efectele psihedelice, modelele de identitate, manifestările contemporane ale arhetipului naţional etc.

Proza lui Pelevin este greu clasificabilă, oscilând între poetica realismului fantastic şi postmodernism. Capacitatea de a împleti în manieră ludică miturile naţionale şi cultura de masă, fantasticul grotesc cu jocurile de calculator i-au asigurat recunoaşterea rolului de inovator al prozei ruse contemporane. Creaţia lui dezbate în cheia tragicomediei absurde probleme de filosofie, antropologie, psihologie, sociologie şi politică. În acest sens, critica occidentală consideră că Pelevin reprezintă viitorul romanului rus, având un loc asigurat în panteonul absurdului, alături de Gogol şi Bulgakov. Scriitorul ajunge atractiv şi datorită preocupărilor de esoterie, ocultism şi buddhism.

În Occident este cunoscut mai ales prin satirele sale dezlănţuite despre viaţa din Rusia postsovietică. Atribuţiile acestei lumi sunt bandiţii, businessmanii, mercedesurile 600, Elţân în stare de ebrietate, tancurile, vodka contrafăcută etc. În linii generale, reflecţiile scriitorului se orientează pe cauzele pierderii sensurilor existenţiale   în   contextul   devalorizării   conceptelor   fundamentale   care   susţineau piramida socialismului. În romanul Generation P (1999) interesul se focalizează pe schimbările ce au avut loc în Rusia odată cu ascensiunea şi declinul lui Gorbaciov în rândul „generaţiei care fusese programată pentru o viaţă în interiorul unei paradigme socio-culturale, dar s-a trezit în cu totul alta”. E vorba de generaţia născută şi crescută în comunism, dar care îşi începe activitatea socială în „zariştea” capitalismului. Pentru că „în Rusia, scrie Pelevin în debutul romanului, chiar a trăit o generaţie tânără, fără griji, care surâdea verii, mării şi soarelui – şi care a ales Pepsi”*. Intrarea pe nepregătite într-o lume a gangsterilor, afacerilor dubioase, cocainei şi pieţei libere a avut efecte dezastruoase: „Atunci când reperele lumii reale se prăbuşesc, scrie Pelevin, acelaşi lucru se petrece în psihicul uman”. Litera „P” mai înseamnă şi „generaţie pierdută” sau, în formula radicală a lui Alexandru Vakulovski – „catastrofă totală”.

În acest neaşteptat orizont încearcă să se integreze personajul principal Vavilen Tatarski, unul dintre tinerii generaţiei respective, absolvent al facultăţii de Litere, iubitor de Pasternak şi de metafizică, poet ratat sau, mai bine spus, devenit inutil ca poet în era consumerismului capitalist.Aflăm în expoziţiunea romanului că numele Vavilen descifrează o combinaţie a numelui Vassili Axionov (scriitor disident rus) cu cel al lui Vladimir Ilici Lenin. Implicit, jocul onomastic trimite la eterogenitatea realităţilor de pe miticul Babel. Înţelegem sarcasmul autorului pe măsură ce înaintăm în lectura romanului care ne afişează interfaţa unei Rusii babilonice, golite de realitate. Noua Rusie a lui Pelevin nu e decât una refăcută pe suport mediatic în regim real cu ajutorul graficii computerizate şi modelării 3D, iar democraţia promisă este, de fapt, un demoversion a ceea ce a fost cândva.

Nelipsit de talent şi de discernământ, Tatarski îşi găseşte rostul în această lume bizară, nu înainte de a-şi vinde sufletul diavolului. Printr-o întâmplare fericită acesta se angajează la o mare companie de publicitate, care se dovedeşte a fi centrul lumii TV. Având misiunea de a adapta brandurile occidentale la tiparele şi mentalitatea rusească, el descoperă o altă realitate cu posibilităţi infinite şi capătă alte viziuni asupra a ceea ce înseamnă adevărul şi minciuna. În scurt timp, după ce-şi convinge comanditarii prin câteva creaţii publicitare reuşite, Vavilen este iniţiat în secretele lumii media. Află cu stupoare că toată suprastructura noii Rusii se constituie, de fapt, dintr-un mozaic halucinant de reprezentări, fiind o creaţie digitală, un spaţiu modelat de noile tehnologii moderne. Cine credea el că supraveghează mersul istoriei se dovedeşte a fi un simulacru al televizorului, fără corespondent în realitate. Ca şi produsele de uz casnic, copios reclamate, decepţionând în realitate, politicienii, de la deputaţii Dumei de Stat până la preşedintele Elţân, nu sunt decât lucrătura unui grup de designeri plătiţi generos, având în dotaţie tehnică americană performantă. Arta reprezentării multimedia (demo), care permite combinarea elementelor foto, audio şi video într-o formă atractivă, interactivă, absolvă Puterea de eforturi suplimentare de reeducare a omului. În studioul numit Silicon Graphics oamenii reali sunt pur şi simplu înlocuiţi cu marionete virtuale, cu un fel de holograme sau video bareliefuri dinamitate de actori şi prelucrate de graficieni şi programatori. În timp ce, spre exemplu, un Berezovski (milionar rus) îşi caută de afacerile profitabile, o echipă întreagă de specialişti îi inventează imaginea. „Orice politician – afirmă Morkovin, colegul şi călăuza lui Tatarski în tenebrele media-holdingului – este o emisiune televizată. Să punem, spre exemplu, în faţa camerei de luat vederi un om real. Oricum discursurile lui vor fi scrise de o echipă de speechwriters, hainele vor fi alese de un grup de stilisticieni, iar hotărârile vor fi luate de comitetul interbancar. Dar dacă se ghibriseşte – ce faci, din nou tragi întreg carul?” Cetăţeanul simplu este servit cu o imagine inventată a suprastructurii, cu o hyperPutere şi o hypereconomie atractivă, reprezentată de un „hyperElţin” şi un „hyperBerezovski” etc., puterea reală în stat aparţinând diriguitorilor marketingului, orientaţi să promoveze sensibilitatea consumatorului. Conştiinţa rusului, eliberat de comunism, este controlată şi în plină democraţie de televizorul din faţa lui.

Împletind documentarul şi fantasticul, Pelevin evidenţiază contribuţia imperiului TV în crearea simulacrelor şi artefactelor ce înlocuiesc realitatea şi analizează strategiile de promovare a unei antropologii apofatice care anulează omul. Menirea personajului Vavilen Tatarski în roman e de a arăta, pe de o parte, felul în care pentru o sumă de bani tinerii îşi canalizează talentul şi munca în slujba proiectului monstruos de manipulare a societăţii prin intermediul reclamelor, iar, pe de altă parte, lui îi revine rolul de a reanima spiritul critic al noii generaţii împotriva unui nou tip, ingenios deghizat, de sistem opresiv.

Nu întâmplător, autorul lasă în roman un spaţiu extins citării textelor de reclamă, descriind cu lux de amănunte strategiile de creare şi efectele de real scontate. Toate reclamele cu produse de consum au ca pretext un model clasic, selectat din legendele istorice, cultura universală sau mitologemele naţionale. Aceste modele servesc ca suport valoric pentru atractivitatea unor detergenţi, apă de colonie sau ţigări. Spre exemplu, pentru promovarea detergentului „Ariel” sunt folosite versuri din Shakespeare, iar vodka este acompaniată cu versuri din Tiutcev. Dintre multitudinea de reclame ambigue ca mesaj produse de Tatarski, unul se remarcă printr-un sarcasm deosebit. E vorba de un spot publicitar care reciclează discursul biblic: „O limuzină albă având ca fundal biserica Isus Salvatorul. Uşa ei din spate e deschisă şi de acolo bate lumina. Din lumină se arată o sandală, abia atingând pământul şi o mâină lăsată pe mânerul uşii. Faţa nu se vede. Doar lumina, maşina, mâina şi piciorul. Sloganul: «ISUS HRISTOS – UN DOMN IMPOZANT PENTRU DOMNI IMPOZANŢI»”. Kitschiul pretenţios nu pare a fi capabil să sensibilizeze pe cineva, totuşi, prin intermediul acestuia şi a altor spoturi de acest gen, făuritorii reclamelor îşi creează metodic, prin „hipnoză media” repetată un auditoriu propriu. Or, video-cultura tinde să devină, după formula lui Aleksandr Zinoviev, o seducătoare „biserică” a timpului, pentru enoriaşi cretini.

Problema identităţii este centrală în roman, una pentru care Pelevin amestecă mai multe teorii contemporane: de la teoria dezvoltării personalităţii lui Freud, Dzen-buddhism până la concepţia lui Baudrillard despre simulacrele postmodernităţii. Purtătorul acestor înţelepciuni este spiritul lui Che Guevara cu care Tatarski comunică într-o şedinţă de spiritism. Potrivit acestui personaj suprarealist, el însuşi o imagine comercializată intens (pe coperta majorităţii ediţiilor în limba rusă a acestui roman Che Guevara apare în variantă caricaturală, având pe renumita beretă inscripţia de firmă Nike), identitatea omului contemporan este produsul canalelor media de informare. Sub dicteul lui Che Guevara, Tatarski produce un lung tratat despre identitate, cu multiple semnificaţii. De fapt, Pelevin face din Che Guevara un purtător al cunoştinţelor esoterice menite a susţine spiritul critic în societate consumeristă.

Din acest tratat reiese că identitatea omului contemporan e total dependentă de imageria sociocomercială livrată de televiziune. Privind ecranul televizorului, omul face abstracţie de lumea înconjurătoare, identificându-se cu aspiraţiile eroilor virtuali ai reclamelor. Sub influenţa spoturilor publicitare, subiectul I, real şi capabil de discernământ, se transformă în subiectul II, virtual şi lipsit de spiritul reflexiv, pe care Pelevin îl numeşte şi Homo Zappiens. „Transfigurat inconştient în lumea emisiunii televizate Homo Zappiens nu mai este o personalitate, ci pur şi simplu o stare”, spune o frază a acestui tratat. Această manipulare subliminală dă roade atunci când telespectatorul începe să creadă că doar procurarea acestui produs fermecător îi poate aduce starea de fericire. Daca magia reclamelor funcţionează corect, „se produce o structură iluzorie, care nu are un centru” real, fiind un ego fals, o ficţie numită ironic identity. Reprezentarea televizată, discursul mass-media şi alte artefacte culturale constituie infailibile instrumente de stimulare a nevoilor şi de manipulare a unui auditoriu avid după ritualurile fantasmatice, anestezice ale consumului. Reclama devine astfel o nouă violentare prin zombare în masă a conştientului colectiv.

Consumatorul contemporan capătă înfăţişări groteşti la Pelevin. În lumina disocierilor despre identitate, acesta arată ca o moluscă monstruoasă („oranusul”), al cărei sistem nervos îl constituie televizorul şi care înghite fără discernământ produsele reclamate. E vorba de un cyborg, un fel de hibrid între maşină şi organism cu identitate livrată şi fericire fabricată de video-cultură. Spre sfârşit, tratatul conturează o previziune apocaliptică. În momentul în care societatea se va constitui în mare din indivizi cu identitate cibernetică, senzaţia de teamă privind sfârşitul lumii, invocată de creştinism pentru a menţine fizionomia morală a omului, va dispărea de la sine, căci nu va mai exista acela pentru care moartea sinelui va însemna o catastrofă: „Sfârşitul lumii va fi pur şi simplu o emisiune televizată”.

Există, potrivit spiritului lui Che Guevara, o posibilitate de salvare din această dependenţă a lumii postmoderne. La un moment dat ni se propun trei exerciţii buddhiste, care se cer cultivate prin antrenament: „Mai întâi te uiţi la televizor fără a include sunetul. Cam vreo jumătate de oră pe zi când vrei să-ţi vizionezi emisiunile preferate. Atunci când vei avea gândul că se comunică ceva foarte important şi interesant, încearcă să-ţi neutralizezi dorinţa. La început vei avea impulsul de a include sunetul, dar te vei obişnui cu timpul. Important e să nu te culpabilizezi atunci când nu vei rezista. Toţi aşa au început, chiar şi cei care au ajuns să fie lamă. Apoi începi să priveşti televizorul cu sunetul inclus, dar fără imagine. Şi doar la urmă ajungi să te uiţi la televizor când el nu funcţionează. Aceasta este, în fond, tehnica principală, primele două fiind pregătitoare. Ajungi să vizionezi toate emisiunile de noutăţi, fără a include televizorul”. Ironia lui Pelevin funcţionează ca un catalizator al trezirii din somnul consumerist.

Analizând cu măiestrie şi subtilitate mai multe aspecte ale marchetingului agresiv, Pelevin nu ezită a atinge teme mult mai bolnăvicioase, cum ar fi ideea naţională. Având în palmaresul său profesional o colecţie de reclame convingătoare, Tatarski este pe deplin derutat atunci când i se comandă un spot publicitar al băuturii Sprite în spiritul aşa-numitei

„idei ruseşti”. În această problemă nu-l poate ajuta nici chiar spiritul cu care se întreţine cu succes în alte situaţii. Sloganul reclamei iese caraghios, asociind gustul băuturii Sprite cu cel al sucului de mesteacăn. Trebuie să recunoaştem curajul autorului de a parodia constant „marile naraţiuni” ale ruşilor.

Generation P a fost ecranizat şi a apărut anul acesta în cinematografele Rusiei. Regizorul Viktor Ginzburg, în trecut el însuşi producător de spoturi publicitare, a reuşit să imprime filmului semnificaţiile necesare, deşi se considera că Pelevin nu poate fi ecranizat. Generation P are un subiect dificil, bizar, fiind construit pe fluxul conştiinţei personajului principal Tatarski, care, sub influenţa stupefiantelor, descoperă o altă esenţă a lumii. În planul formei, romanul constituie un hibrid dintre romanul satiric, romanul psihedelic şi romanul SF, îngreunând şi munca de înregistrare pe peliculă. O confruntare a naţiunii literare cu cea cinematografică este întotdeauna binevenită, oricum arta computerizată demo şi reprezentarea multimedia îşi află în film expresia cea mai convingătoare.

 

Note:

  1. Baudrillard, Societatea de consum/ Mituri şi structuri, traducere de Alexandru Matei, prefaţă de Ciprian Mihali, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2005.
  2. Boia Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, traducere din limba franceză de Tatiana Mochi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006.
  3. Bourdieu Pierre, Despre televiziune, urmat de Dominaţia jurnalismului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1998.
  4. Levinson Paul, Marsball McLuban în era digitală (ghid al mileniului informaţiilor), traducere de Mihnea Columbeanu, Editura LibromAntet SRL, Bucureşti, 2001.
  5. McHale Brian, Ficţiunea postmodernistă, traducere de Dan H. Popescu, Editura Polirom, 2009.
  6. Rachieru Adrian, McLumea şi Cultura publicitară, Editura Augusta, Artpress, Timişoara, 2008.
  7. Skoropanova I. S., Russkaia posmodernisticeskaia literatura, Izdatelistvo Nauka, Moskva, 2001.

 

* Scriitorul parodiază sloganul unei reclame care, în anii ’90, apărea foarte des pe ecranele televiziunii ruse.

266 total views, 1 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *